Macrea Events sarbatoreste cu dans Ziua Limbii Romane!

Pe 29 august, sambata, in Parcul Plumbuita din Bucuresti, Macrea Events se va afla cu ansamblul de dansuri populare Rapsodia Carpatilor pentru a celebra cele spectacolul inchinat Zilei Limbii Romane, organizat de Primaria Sectorului 2. Vom urca pe scena in a doua parte a intregului eveniment, spre a anima atmosfera si a provoca participantii la dans romanesc.

Dansatorii nostri vor scoate in evidenta aceasta sarbatoare, in pasi de dans popular romanesc, alaturi de personalitati importante ale muzicii populare romanesti (Gelu Voicu și Taraf, Constantin Enceanu, Petrica Matu-Stoian, Cornelia si Lupu Rednic, Laura Lavric, Maria Dragomiroiu).

Ziua Limbii Romane este un eveniment care se sarbatoreste in fiecare an pe 31 august. Anul acesta bucurestenii si nu numai, se vor delecta timp de 5 zile cu Festivalul de C’Arte si concerte de muzica populara romaneasca. Toti cei care vor sa participe sunt asteptati pentru sesiuni, conferinte si targuri de carte unde vor intalni personalitati importante ale literaturii romane demonstrand astfel ca limba scrisa este la fel de importanta ca si cea vorbita. Si ca tot veni vorba de limba vorbita, noi romanii avem obiceiul de a o canta. Concertul ne va reaminti de ce iubim atat de mult limba romana, iar dansul ansamblului nostru va fi acolo pentru a oferi marturia ca limbajul nostru este autentic.

Va asteptam cu drag sa ne legam in identitate romaneasca si prietenie de Ziua Limbii noastre! Haideti la dans!

 

Ce simbolizeaza florile pe care le folosim in aranjamente?

Surprinzi pe cineva cu un buchet de flori pentru a-l inveseli sau atunci cand in viata respectivei persoane are loc un eveniment important. Iti declari pasiunea ferventa cu ajutorul unei duzini de trandafiri rosii. Simti personalitatea fiecarei flori in parte si alegi intuitiv un anumit tip de floare altuia pentru a se potrivi starii de spirit a momentului. Dar stiai ca asocierea anumitor flori cu sensuri diferite este o forma de arta veche?

Florile sunt alaturi de noi in cele mai importante momente ale vietii – nastere, casatorie, aniversari, boala si in final, moarte. Inca din Antichitate, simbolismul florilor a reprezentat o parte semnificativa a multor culturi. Florile sunt inca de atunci crescute in gradini si folosite pentru infrumusetarea spatiului. Japonezii numesc aceasta arta Hanakotoba, iar regele Charles II a adus-o in Suedia din Persia in secolul XVII. A gasi floarea potrivita pe care sa o oferi cuiva este o arta.

Astazi, un florar cu adevarat priceput si care iubeste ceea ce face este familiarizat cu limbajul florilor si este capabil sa  faca un buchet care sa exprime povestea pe care vrei sa o spui. Gandeste-te ca frumusetea florilor a inspirat nume delicate si feminine. Noi romanii avem o sarbatoare care le celebreaza – Floriile. Gandeste-te cate Camelia, Florentina, Lacramioara, Violeta, Roza, Crina, Iasmina cunosti?!

Florile iti sunt alaturi si la evenimentele importante. Ele dau tonul decorului si spun povestea voastra printre randuri. Dar oare stii ce anume simbolizeaza florile pe care le folosesti in aranjamentele nuntii sau botezului tau? Noi ti-am pregatit o lista generoasa pentru a te documenta si a face alegeri inspirate:

  • Salcam: Prietenie
  • Anemona: Asteptare
  • Flori de mar: Speranta
  • Ochiul boului: Eleganta
  • Azalee: Cumpatare
  • Cala, crin, camelie: Frumusete
  • Crizantema: Abundenta
  • Narcisa: Stima, respect
  • Margareta: Blandete
  • Frezie: Inocenta
  • Gardenie: Puritate
  • Iarba neagra: Avere in viitor
  • Heliotrop(sau vanilie salbatica): Devotament
  • Iedera: Fidelitate
  • Crin de vale: Fericire
  • Mirt: Dragoste, casatorie
  • Floare de portocal: Puritate
  • Orhidee: Frumusete rara
  • Bujor: Pudoare
  • Floare de colt: Incredere
  • Trandafir rosu: Dragoste
  • Rozmarin: Amintiri dragi
  • Salvie: Nemurire
  • Stephanotis: Fericire civila
  • Cimbru: Curaj
  • Lalea: Pasiune
  • Violete: Modestie
  • Grau: Prosperitate, fertilitate

Si cum florile nu vin singure, ci cu frumusetea culorilor, atunci ar trebui sa stim si care este semnificatia acestora pentru o viziune de ansamblu care sa-ti taie respiratia:

  • Rosu: caldura, foc, pasiune, entuziasm si agresiune
  • Verde: liniste, buna dispozitie, relaxare, meditatie, echilibru, siguranta
  • Albastru: calm si reverie, concentrare si liniste interioara, seriozitate, meditatie
  • Galben: gelozie
  • Violet: tristete, melancolie, suferinta,
  • Mov: indiferenta
  • Maro: sinceritate, putere, maturitate
  • Auriu: perfectiune spirituala, culoarea sfinteniei
  • Orange: fericire; iar non-culorile:
  • Alb: vindecare, purificare, nou, neatins, calm
  • Negru: confuzie, nehotărâre, durere, despărţire

Uneori intuitia estetica si spiritul artistic se unesc si nasc specialisti in ale decorului care vor pregati aranjamente de vis. Iar cele florale presupun finete, rafinamente si rabdare. Lasati in grija noastra florile si nu veti fi dezamagiti de rezultat! Noi intelegem cand oamenii trebuie sa taca pentru ca florile sa fie lasate sa povesteasca…

Cum organizam un botez autentic romanesc? Traditii (I)

Stiti cum este intampinata venirea bebelusului in mod traditional? Noi am adunat cele mai populare traditii romanesti legate de botez si incercam sa vi le povestim acum.

In cele mai multe zone ale tarii, indeosebi rurale, mama isi alege o moasa, o femeie draga ei care sa o asiste la nastere si care sa-i fie alaturi atunci cand micutul va veni pe lume. Moasa are o traditie veche la noi in Romania, reprezentand persoana care intermediaza intrarea pruncului in lume. Astazi, rolul moasei s-a transformat si a devenit unul mai mult simbolic, care reprezinta dorinta profunda a romanilor de a nu se rupe de radacinile lor.

Traditia crestin-ortodoxa ne invata ca timp de 40 de zile de la nastere, mama intra in perioada de lehuzie si nu mai poate intra in Biserica, drept pentru care, alegerea datei pentru botezul copilului este una extrem de importanta. Daca mama va vrea sa participe la botez, bebelusul va avea aproape o luna jumatate cand va intra in Biserica pentru prima data.

In primul rand, parintii trebuie sa fie extrem de atenti in ceea ce priveste alegerea nasilor. Nasii  sunt cei care vor fi parintii spirituali ai copilului, prin urmare acestia vor trebui sa corespunda cerintelor si modului de viata al familiei in care micutul tocmai a intrat. Ei vor fi calauzele acestuia atunci cand el va incepe sa creasca, atunci cand va da de greul vietii si va avea nevoie de sfaturi. Traditia ne invata ca ar fi bine sa avem doi parinti spirituali, insa exista cazuri carora li s-a permis ghidarea spirituala a unui mic sufletel si mai multor cupluri (patru, maxim sase).

Odata alesi nasii, acestia vor trebui sa-i cumpere celui mic un set complet, alb, de imbracaminte si o fasa sau o bucata de panza in care copilul sa fie invelit imediat ce are loc scaldarea in apa de la botez.

Botezul este, conform ritului ortodox, taina prin care nou-nascutului ii este iertat pacatul stramosesc fiind de trei ori scufundat in cristelnita. Botezul isi are originea in Scriptura intrucat inainte de a a-L boteza pe Iisus, Ioan Botezatorul binecuvanta cu apa din Iordan orice om care voia sa devina crestin.

Alaturi de nasii care au lumanarile aprinse, de tata si de moasa, care ofera copilul preotului in caz ca mama nu participa la ceremonie, nou-nascutul este adus la Biserica si astfel slujba botezului incepe. Cel mic este dat unuia dintre nasi, acesta va rosti Crezul si apoi lepadarile de Satana, dupa alte cateva rugaciuni se va trece la intreita scaldare in apa pregatita cu flori, petale si alte ierburi frumos mirositoare, dar si mir. Scos din cristelnita, preotul va aseza copilul pe o bucata mare de panza alba si inainte de a-l imbraca va savarsi Taina Mirungerii (ungerea cu mir). Ii va taia micutului cateva firicele de par si apoi il va unge cu mir in zonele esentiale ale corpului: pe membre, trunchi, cap. Acum, nasii pot sa-l imbrace pe cel mic, care e gata acum sa asculte sfarsitul slujbei.

A doua zi are loc un alt moment important: baita! La prima baita lumanarea de la botez va trebui sa fie aprinsa si aici nasa il va spala pe cel mic si il va pupa “ca sa faca gropite in obrajori”. Apoi il va striga pe nume – traditia spune ca nimeni altcineva, pana la prima baie de dupa botez, nu are voie sa ii spun ape nume. In unele parti ale tarii nasa trebuie sa “descante” copilul cu o crenguta de busuioc:

  • pe la ochi „sa vada lucruri bune si frumoase”;
  • pe la urechi „sa auda numai invataminte si sa ia aminte la ele”;
  • pe la gura „sa vorbeasca cuvinte intelepte si sa stie a respecta pe cei din jur”;
  • pe la manute „sa fie harnic si priceput”;
  • pe piept „sa fie iubitor si cu suflet mare”;
  • pe cap „sa fie destept si luminat”;
  • pe picioare „sa il duca acolo unde trebuie si sa il aduca mereu acasa, langa cei dragi”.

Cum se pregateste in mod traditional apa primei baite de dupa botez? Am gasit mai multe rituri, dar cele mai frecvente enumera aceste ingrediente:

  • petale de trandafir, flori de tei;
  • uleiuri frumos mirositoare sau parfum;
  • un ban de aur sau de argint, un fulg (sa fie usor ca fulgul);
  • un strop de miere sau de zahar (sa fie dulce);
  • orez (pentru bogatie;
  • grau (sa fie cinstit);
  • oua (sa fie sanatos si plin ca oul);
  • busuioc (ca sa fie frumos);
  • menta si romanita (sa creasca usor si sa fie sanatos);
  • seminte de canepa (ca sa creasca iute);
  • maciulii de mac (sa doarma bine);
  • ulei de la biserica, apa sfintita.

Dupa baita, nasa il va unge cu mir si-l va imbraca.  Dupa cum vedeti nu are treaba deloc usoara!

In partea a doua vom vorbi despre cum sarbatorim momentul botezului cu familia si prietenii, despre traditiile petrecerii de botez si despre cum trebuie ea planificata daca ne dorim sa fie intr-un spirit autentic romanesc. In fond, la asta ne pricepem cel mai bine – Pachetul Safir sta dovada!

CUM planifici o petrecere in 3 etape! (II)

Am inceput sa vorbim in luna iulie despre secretele unei petreceri reusite si sa iti oferim sfaturi pretioase despre cum sa devii gazda anului. Daca in prima parte am discutat despre cum determini planul unei petrecerii, acum trecem la pregatirea propriu-zisa (unde, intre noi fie vorba, suntem experti!)

Partea a doua: Pregatirea petrecerii

  1. Organizeaza meniul. Meniul e poate partea cea mai importanta a petrecerii tale. Un oaspete fericit e un oaspete care a mancat si a baut pe placul lui. Gandeste-te la gustari, aperitive, prajiturele, fructe, saratele, covrigei.

Nu neglija nici bauturile si fii sigur ca ai alcoolice si non-alcoolice. Printre invitati sunt sigur si soferi. Cumva trebuie sa ajunga acasa si oamenii astia!

De asemenea, intereseaza-te si vezi cine tine dieta, este vegetarian/vegan sau cine are alergii si la ce alimente. Daca ai invitati sau prieteni in astfel de situatii, cel mai bine ar fi sa adaptezi o parte a meniului si pentru ei.

  1. Fa un playlist a petrecerii. Sa fim seriosi! Ce petrecere e aceea fara muzica?! Alege acel gen de muzica despre care stii ca fiecare dintre oaspetii tai s-ar bucura sa-l asculte. Sau alege toate genurile! Sau alege un DJ cu experienta. El stie cel mai bine cum sa incinga atmosfera si tu nu trebuie sa-ti mai faci griji daca ai ales sau nu melodiile potrivite. In schimb… poti face dedicatii!
  2. Creeaza o atmosfera placuta prin decor si lumini. Daca vrei ca petrecerea sa fie un mediu energic si dansant e simplu. Ai nevoie de un glob de lumini, o masina de fum, muzica ritmata, lasere, ceata si poate un colaj video sincronizat muzicii tale. Daca vrei ceva mai clasic, uita de globul de lumini si aprinde niste lumanari. Totul tine de cum alegi sa vizualizezi locul.
  3. Daca tii petrecerea acasa, fa curat! Amenajeaza corespunzator pentru ca oaspetii tai sa se simta cat mai confortabil cu putinta si sa vrea sa stea cat mai mult. Mai bine sa-i dai tu afara decat sa vrea ei sa plece imediat.
  4. Pregateste cateva jocuri! Fie ca e Twister sau Invarte sticla, un joc este cel mai bun prieten al tau la o ptrecere. Alege Guitar Hero, fa un karaoke, ia niste jocuri video, fii creativ cu Dance Dance Revolution. Sau poate unora le place Scrabble?…
  5. Reguli si siguranta oaspetilor. Asigura-te ca oaspetii tai stiu unde este toaleta, unde pot iesi pentru o gura de aer proaspat si care sunt facilitatile, dar si dificultatile pe care le pot intampina in timpul petrecerii.

Acestea sunt doar cateva din aspectele pregatirii propriu-zise, cele mai importante dintre ele. Poti adauga mult mai multe detalii care sa transforme petrecerea ta in ceva senzational! Cauta-ne pentru si mai multe idei. 😉

Petreceri Corporate tematice ? Cu Macrea-Events totul e posibil!

Vrei sa le oferi angajatilor tai o mini-vacanta? Nu e nevoie sa ii trimti in city-break in Grecia sau Germania. Aducem noi Grecia sau Germania la ei.

Nu trebuie sa ajungi in Germania pentru a lua parte la o petrecere bavareza sau in Grecia ca sa te distrezi ca elenii! Macrea-Events are grija ca atmosfera sa fie suta la suta una nemteasca, greceasca sau romaneasca, in functie de dorinta ta.

Specialistii Macrea-Events  transforma ideile in realitate si evenimentele in poveste. Asa ca alege-ti tema petrecerii si noi te vom surprinde! Trebuie sa te convingi singur si sa evadezi pentru o seara alaturi de noi. Ai la dispozitie localuri alese pe spranceana, unde vei da startul distractiei.

Daca optezi pentru o petrecere bavareza, Invitatii se vor delecta cu preparate culinare si bere 100% germane. Nu vor lipsi fanfara, dansurile specifice si costumele traditionale. Tot ce trebuie sa faci este sa trimiti invitatiile. De restul, ne ocupam noi!

bavarez

Rezonezi cu muzica greceasca si vrei sa evoci vacantele la malul marii? Acum ai din nou ocazia sa dansezi zorba si alte dansuri elene si sa inchei momentul artistic cu alungarea ghinionului prin spargerea de farfurii. Macrea Events se ocupa in detaliu de petrecerea ta greceasca. Papilele gustative se vor declara incantate de mancarea traditionala si, pret de ore bune, vei uita ca esti in Romania. Lasa-ne sa iti surprindem prietenii cu o escapada greceasca, unde raki, ouzo si alte licori grecesti te vor binedispune.

 

Ce-i drept, nicaieri in lume nu te distrezi mai bine ca acasa! Romanul simte romaneste, iar o petrecere autohtona este, poate, cea mai buna alegere. Muzica LIVE, cantareti de folclor, orchestra, costume populare – Macrea-Events iti ofera toate ingredientele pentru a trai o aventura autentic romaneasca.

IMG_9931

De anul acesta ai la dispozitie trei variante de petreceri tematice! Pe care o vei alege?

 

CUM planifici o petrecere in 3 etape! (I)

*sursa foto

Cateodata chiar trebuie sa te organizezi si sa dai o petrecere! Nimic nu se compara cu a fi gazda unei petreceri si a-ti vedea toti prietenii laolalta. Dar cum faci asta? Cu o planificare adecvata, muzica si mancarea potrivita, o lista de oaspeti bine pusa la punct si cateva lucruri pe lista de TO DO petrecerea ta va fi cu siguranta un succes. Si dupa ce ca va rupe gura targului, poate va deveni traditie. De ce nu?!

Prima parte: Determina planul petrecerii

  1. Alege locatia. Unde vei tine petrecerea? Va fi un eveniment maret sau doar aduni cativa prieteni pentru a sarbatori restrans? Poate fi acasa la tine sau poate acasa la un prieten de-al tau? Ai un loc in minte, poate un restaurant, o sala de bowling, cinema-ul, parcul, dar esti indecis?

Daca planuiesti sa ai mai mult decat cativa musafiri, in mod evident nu poti tine petrecerea acasa si vei dori sa faci rezervare la un restaurant cu un anume timp inainte pentru a fi sigur ca cei de acolo iti pot oferi serviciile lor. Cel mai bine este sa suni cu cel putin o saptamana in avans pentru a-ti asigura sansele ca locul va fi al tau.

  1. Hotaraste-te asupra datei petrecerii tale. Gandeste-te la tine si la invitatul tau. Serile/noptile de weekend sunt cele mai potrivite pentru un asemenea eveniment pentru ca invitatii tai sa nu fie nevoiti sa mearga la serviciu de dimineata. Cele mai multe petreceri se tin dupa cina, dar si petrecerile de dupa-amiaza pot fi un succes daca sunt corespunzator planificate.

De asemenea, ai grija sa alegi o data a petrecerii tale cand toti invitatii sunt disponibili. Ai auzit cumva ca se deschide vreun mall nou in oras sau este vreun festival pe care toata lumea il iubeste in acea perioada? Ai grija sa pui cateva intrebari in stanga si-n dreapta pentru a te asigura ca nimic extrem de important nu are loc in perioada in care tu organizezi evenimentul atat de pretios pentru tine!

Si poate ca te gandesti sa stabilesti si durata petrecerii tale. In acest fel musafirii tai vor sti cand trebuie sa plece pentru ca localul se inchide, sau dimpotriva ca pot ramane oricat pentru ca i-ai scutit de o plecare neprogramata si se pot odihni inainte de a pleca la drum.

  1. Decide-te asupra unei tematici a petrecerii. Cu ce ocazie dai petrecerea? Daca este pentru cineva in mod deosebit gandeste-te cui ii faci surpriza. Daca nu, gandeste-te bine, bine ce i-ar intriga si binedispune pe toti cei invitati. Iata cateva sfaturi:
  • Alege ceva accesibil, mai ales daca este o petrecere de weekend. O petrecere all-black e cea mai simpla solutie, o petrecere care are ca tematica anii 1940 nu chiar (asta daca nu cumva anunti din timp pentru ca toata lumea sa se poata pregati).
  • Gandeste-te la ceva care sa nu aiba neaparat legatura cu imbracamintea. Un sandwich party (unde fiecare poate aduce un sandwich diferit) poate fi un mare succes. Sa nu mai pomenim nimic de traditionalele petreceri care implica degustari de vin si bere.
  • Mergi pe ceva care sa aiba o tema generala si care sa ofere libertate imaginatiei.

Sau, nu impune deloc o tematica. Cateodata cel mai bine e ca prietenii tai sa se stranga lalolalta si sa se bucure de compania celuilalt.

  1. Planifica-ti lista de invitati. Tine minte ca lista este mereu determinata de locul unde alegi sa tii petrecerea – care este capacitatea localului ales? Si inca ceva: ce vrei sa faci acolo si cine se va bucura de petrecere?

Tine minte ca nu toata lumea vrea sa danseze sau sa asculte muzica. Unii oameni vor doar sa vorbeasca si sa se relaxeze. De orice fel ar fi petrecerea ta, trebuie sa tii cont de asta. Si cauta pe cat posibil sa-i faci pe toti sa se simta confortabil indiferent de interesele si varsta lor.

De asemenea, trebuie sa stii daca vrei ca prietenii tai sa vina cu alti prieteni sau nu. Astfel poti evita neintelegeri sau situatii jenante in care locul este suprapopulat sau nu ai suficienta mancare pentru a-i servi pe toti.

  1. Hotaraste-te asupra bugetului. Pentru ca daca este doar petrecerea ta va trebui sa suporti tot costul. Poate trebuie sa si decorezi. Cat esti dispus sa cheltuiesti?
  1. Imprastie vestea! Nicio petrecere nu e petrecere fara invitati. Poti incepe cu un eveniment pe Facebook, dar nu uita ca acest fel de a comunica este unul impersonal. Va trebui sa le trimiti mesaje si sa vorbesti cu ei la telefon. Vorbeste cu ei cu cel putin doua saptamani inainte ca sa nu-si faca vreun plan atunci, aminteste-le o data sau de doua ori in apropierea petrecerii si fa-ti din asta un scop.

Si daca vrei ca totul sa fie un succes inainte de a incepe sa petreci poti sa faci invitatii sau sa le cumperi. Ofera-le sau trimite-le cu ceva timp inainte. Invitatiile sunt fancy!

Ne oprim momentan aici! Ramai alaturi de noi pentru etapele 2 si 3. Iar daca deja te-ai convins ca vrei sa dai o super-petrecere in vara aceasta dar ti se pare ca ai nevoie de ajutor, nu uita: suntem AICI!

Vara lui 2015 in pasi de dans – doua evenimente de succes!

Vara este mereu o perioadă plina pentru organizatorii de evenimente, iar pentru noi a fost mai plină ca oricand. Ceea ce ne bucură foarte mult, pentru ca asta inseamna ca avem sansa sa ducem Povestea mai departe.

Dansatorii nostri au inceput sa lucreze noi coregrafii si sa extindă specificul dansurilor internationale, printre primele programe gata fiind cele de dans grecesc si dans bavarez. Pe cel din urmă l-am ”pus în scena” cu succes pentru evenimentul ”Sarbatoarea Verii”, pe 25 iunie, unde 500 de invitati ai AHK România au trait petrecerea in ritm traditional german. Iată cateva fotografii de la evenimentul care a avut loc la Crowne Plaza .Saptamana ce tocmai s-a incheiat ne-a gasit joi, 9 iulie, la Novotel. Dupa ce tehnicienii nostri au instalat luminile si sonorizarea, iar DJ-ul a facut incalzirea pentru toti cei prezenti la a VII-a editie a Conferintei Stiintifice Internationale C.A.R., au intrat in scena dansatorii nostri! Momentele artistice au inclus mai multe numere de dans sportiv, dar si folcloric.

 

Noi abia ne-am facut incalzirea, ca atare asteptam cu mare interes noua provocare! Poate va fi chiar evenimentul tau, draga cititor. 😉

Ne pregatim pentru Conferinta Stiintifica Internationala C.A.R 2015!

Intre 9 si 11 iulie, in Bucuresti, la Novotel, se va desfasura a VII-a editie a Conferintei Stiintifice Internationale C.A.R.! In cadrul ei vor fi prezentate numeroase proiecte si studii de caz din domeniile infrastructurii transportului, siguranta rutira si mobilitatii urbane.

Dupa o zi intreaga de prezentari si studii interesante in Sala Paris, ziua de joi (9 iulie) se va incheia cu o cina de sarbatoare! Cei peste 200 de invitati asteptati se vor delecta cu un program complet!

Macrea-Events va asigura sonorizarea si DJ-ul, precum si momentele artistice. Dansatorii nostri lucreaza chiar acum la coregrafiile de dans modern si dans folcloric. In plus, ii vom aduce pe solistii Gabriel Dumitru (folclor) si Stefan Alexandru Constantin (muzica clasica si internationala) sa completeze atmosfera de sarbatoare, veselie si bun gust.

Prezenta noastra la un astfel de eveniment este o dovada solida ca putem crea o poveste pentru orice tip de subiect. Vom reveni cu fotografii!

“Sarbatoarea verii” AHK cu Macrea-Events

Ne pregatim intens pentru evenimentul de pe 25 iunie al AHK Romania“Sarbatoarea verii”! Macrea Events va asigura momentele artistice ale evenimentului care sarbatoreste traditiile romanesti si germane.

AHK Romania reprezinta oficial economia germana in Romania. In calitate de Camera bilaterala si organizatie de membri, ea reprezinta interesele firmelor romanesti si germane, cat si pe cele ale membrilor in fata autoritatilor publice, fiind astfel un actor central in dezvoltarea relatiilor economice romano-germane.

Functia cea mai importanta a AHK Romania este sustinerea si promovarea intreprinderilor mici si mijlocii din Romania si Germania, pentru ca acestea sa poata patrunde mai usor pe piata germana, respectiv pe cea romaneasca.

Gradina Hotelului Crowne Plaza din Bucuresti va fi gazda acestui eveniment autentic, iar Macrea-Events se va ocupa de regia momentelor artistice: dansuri traditionale romanesti si bavareze, precum si o fanfara care va interpreta muzica specifica ambelor zone. Echipa noastra de Dansatori lucreaza chiar acum la coregrafia pentru eveniment si asteptam cu nerabdare sa petrecem la “Sarbatoarea Verii”!

Pe 25 iunie AHK Romania ii invita pe toti partenerii si colaboratorii lor la un eveniment special care va sarbatorii traditiile: pe cele care ne deosebesc, dar si pe cele care ne unesc! Sub tagline-ul “Let-s celebrate traditions!” sunt asteptati peste 500 de invitati la o sarbatoare canpeneasca, cu bere romaneasca si germana, cu carnati traditionali si alte feluri speciale de mancare, intr-un décor rustic, printre baloti de fan si lucerna, butoaie de bere si o caruta cu flori. Revenim cu fotografii!

 

Petrecere la puterea a doua: redeschiderea Restaurantului Pescarus si 11 ani de City Grill

Macrea-Events a avut o duminica plina de poveste! Pe 7 iunie am petrecut la puterea a doua! Am sarbatorit nu doar 11 ani de City Grill, dar si redeschiderea mult indragitului Restaurant Pescarus (Blvd. Aviatorilor, nr. 1 – parc Herastrau). Acesta cuprinde intre peretii sai multa poveste: a fost construit in perioada interbelica de catre arhitectii Horia Creanga (nepotul lui Ion Creanga) si Haralamb Georgescu. Este amplasat in partea de Nord a Parcului Herastrau, oferind o panorama impresionanta asupra imprejurimilor.

Preluarea Restaurantului Pescarus de catre grupul City Grill fusese anuntata inca de la inceputul anului, iar pentru noi a fost un mare motiv de bucurie, caci locatia este una din preferatele noastre. Dansatorii Rapsodiei Carpatilor au trecut deseori pragul Restaurantului Pescarus pentru evenimente care mai de care. Ca atare, faptul ca putem continua aceasta colaborare nu face decat sa ne incante. In prezent, noua unitate a Grupului City Grill, dispune de un numar aproximativ de 400 de locuri in interior si 600 pe terasa, fiind unul dintre cele mai mari restaurante din Bucuresti.

11 ani de City Grill este si el un motiv de petrecere si dans! Grupul City Grill a strans in jurul sau o intreaga comunitate, reusind in aceasta ultima decada sa aiba zeci de mii de clienti multumiti si sute de evenimente reusite gazduite.

Momentele artistice de pe 7 iunie de la dubla-petrecere au fost asigurate de Macrea-Events si au constat intr-un program complet si complex, multumind toate gusturile: dansuri din folclor internationalromanesc, grecesc, tiganesc rusesc.

Atmosfera de sarbatoare i-a cuprins pe toti peste 600 de invitati care au apreciat prestatia dansatorilor Macrea-Events ca fiind una la superlativ.

Asteptam cu nerabdare urmatorul eveniment!