Ne pregatim de 2016 – 7 petreceri, multe dansuri si voie buna!

Dragii nostrii, noi ne pregatim de zor de trecerea dintre ani. Avem multe-multe dansuri de pus la punct, pentru a ne asigura ca toti cei care asteapta intalnirea cu dansatorii nostrii vor intra in Noul An cu zambetul pe buze si cu veselia in suflet.

Pe 31 decembrie vom fi prezenti in 7 locatii cu 8 programe diferite. Printre altele, anul acesta suntem alaturi de Primaria Sectorului 3 la Petrecerea de Revelion – Noaptea Alba a Dorintelor. Vom pune in scena, in Parcul Titan, incepand cu 19:30, dansuri populare care mai de care. In Parcul Titan vor mai fi si artistii Silviu Biris, Taraful Bucuresti, Ducu Bertzi & friends, Proconsul, Andra, Grasu XXL, Robin & The Backstabbers, HARA, ROA, Fly Project si Zoli Toth Project.

Dupa cum vedeti, noi vom fi foarte ocupati de Anul Nou. Voi ce pregatiti? Orice ar fi, nu uitati de obiceiurile romanesti de la trecerea dintre ani. Iata cateva:

  • De pe masa este bine sa nu lipseasca strugurii si smochinele – simbolul belsugului;
  • Ar trebui sa purtati macar un obiect vestimentar nou, precum si ceva in culoarea rosu – pentru a atrage energiile pozitive;
  • Casa trebuie sa fie plina, cu muzica si zgomot – pentru a alunga spiritele rele;
  • La intrare, puneti o crenguta de vasc – aduce noroc;
  • Aveti grija sa nu aveti datorii de achitat la final de an – prevestesc un an cu lipsuri;
  • Prima persoana care iti trece pragul in Noul An ar trebui sa fie un barbat – aduce protectie asupra casei;
  • In prima zi din an nu se duce gunoiul si nu se spala rufele – dai norocul afara din casa;
  • In unele zone ale tarii, in Ajun, fetele nemaritate pun intr-un vas cu apa curata un fir de busuioc, un ban si o ramura de mar – dimineata isi vor visa ursitul.

Acum ca am recapitulat si cele mai populare obiceiuri si superstitii romanesti de Anul Nou, suntem gata sa ii uram lui 2016 BUN VENIT! Ne vedem in Noul An cu petreceri si mai creative, cu evenimente si mai marete, cu zambete si noi provocari!